staul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). –
Lat. stab(u)lum.staul (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)stául (-le), s. n. – Grajd. –
Var. stau(r). Lat. stablum, formă populară, în loc de
stabulum (Pușcariu 1640; REW 8209),
cf. it. stabbio, prov. estable, fr. étable, cat. establa, sp. establo, port. estrabo, ngr. σταύλος.
Var. staur, din
pl. lui
stau, stauri (Candrea). –
Der. stauină, s. f. (
Munt., loc potrivit pentru țarc), din
lat. *stabŭlῑna (Lacea,
Dacor., II, 624), sau mai probabil de la
stau, cu
suf. -ină, cf. pescuină, vizuină. – Din
rom. provin în
mag. stál, istál, stár (Drăganu,
Dacor., VII, 199).
staul (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)stául, -e, s.n. (staol, staor) – Adăpost pentru oi, în câmp sau lângă casă; târlă: „În staol stau oile unui singur om; în târlă stau oile mai multor stăpâni” (ALR 1971: 376; Strâmtura). – Lat. stab(u)lum (Graur 1980).
staul (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stául s. n.,
pl. stáulestaul (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)staul n. îngrădire pentru vite. [Lat.
staeulum].
staul (Dicționaru limbii românești, 1939)stául n., pl.
e (lat.
stábulum, pop.
stablum, stare,a sta; it.
stabbio, băligar, parc; fr.
étable, staul. D. rom. vine ngr.
stávlos, staul. Cp. cu
sulă). Grajd de boĭ orĭ de oĭ. Staulele Floriilor (N. Cost.). Floriile. – În Trans. și
stáur (Ret. și BSG. 1933, 326 și 327).
staul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STÁUL, staule, s. n. Grajd sau adăpost (pentru oi). —
Lat. stab(u)lum.