statua (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STATUÁ, statuez, vb. I.
Tranz. (
Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [
Pr.:
-tu-a] – Din
fr. statuer.statua (Dicționar de neologisme, 1986)STATUÁ vb. I. tr. (
Liv.) A hotărî, a decide (printr-un statut). [Pron.
-tu-a, p.i. 3,6
-uează, ger.
-uând. / < fr.
statuer].
statua (Marele dicționar de neologisme, 2000)STATUÁ vb. tr. a hotărî, a decide (printr-un statut). (< fr.
statuer, lat.
statuare)
statua (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)statuá (a ~) (
livr.)
(-tu-a) vb.,
ind. prez. 3
statueáză, 1
pl. statuắm (-tu-ăm); conj. prez. 3
să statuéze (-tu-e-); ger. statuấnd (-tu-ând)statuà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)statuà v. a ordona, a regula.
statua (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STATUÁ, statuez, vb. I.
Tranz. (
Livr.) A hotărî, a decide în mod oficial (printr-un statut, printr-o lege etc.). [
Pr.: -
tu-a] — Din
fr. statuer.