statornicire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STATORNICÍRE, statorniciri, s. f. Actiunea de
a (se) statornici și rezultatul ei; stabilire, fixare. –
V. statornici.statornicire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)statornicíre s. f.,
g.-d. art. statornicírii; pl. statornicíristatornicire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STATORNICÍRE, statorniciri, s. f. Acțiunea de
a (se) statornici și rezultatul ei; stabilire, fixare. —
V. statornici.