stărui (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STĂRUÍ, stắrui, vb. IV.
Intranz. 1. A ruga insistent și în mod repetat pe cineva pentru a fi de acord cu ceva; a insista.
2. A rămâne statornic, neclintit (într-o acțiune, într-un sentiment, într-o hotărâre etc.); a persevera, a persista. ♦ A lucra cu perseverență la ceva.
3. A continua să fie, să existe; a se menține, a dăinui. [
Prez. ind. și:
stăruiesc] – Din
bg. staraija se.