stăruitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STĂRUITÓR, -OÁRE, stăruitori, -oare, adj. 1. (Adesea adverbial) Care stăruie, care insistă; insistent.
2. Perseverent; neclintit, ferm, tenace. [
Pr.:
-ru-i-] –
Stărui+
suf. -tor.