stabilitate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trăinicie. ♦ Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. ♦
Spec. (
Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. ♦ Situație sigură, fermă. – Din
fr. stabilité, lat. stabilitas, -atis.stabilitate (Dicționar de neologisme, 1986)STABILITÁTE s.f. 1. Însușirea lucrurilor stabile; echilibru, statornicie, solidaritate. ♦ Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială când este deplasat din această poziție.
2. Faptul de a-și păstra locul; fixitate. [Cf. it.
stabilità, lat.
stabilitas, fr.
stabilité].
stabilitate (Marele dicționar de neologisme, 2000)STABILITÁTE s. f. 1. însușirea de a fi stabil; echilibru, statornicie; fixitate. 2. proprietate a unui corp de a-și menține starea sau de a reveni la starea inițială când este deplasat din această stare. (< fr.
stabilité, lat.
stabilitas)
stabilitate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)stabilitáte s. f.,
g.-d. art. stabilitắțiistabilitate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)stabilitate f. însușirea celor stabile:
stabilitatea unei clădiri; fig.
stabilitatea unui guvern.stabilitate (Dicționaru limbii românești, 1939)*stabilitáte f. (lat.
stabilitas, -átis). Calitatea de a fi stabil:
stabilitatea unuĭ zid, (fig.)
a uneĭ prieteniĭ.stabilitate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. ♦ Durabilitate, trăinicie. ♦ Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. ♦
Spec. (
Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. ♦ Situație sigură, fermă. — Din
fr. stabilité, lat. stabilitas, -atis.