spurcat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPURCÁT1 s. n. 1. Faptul de
a (se) spurca. 2. (
Reg.;
concr.) Excremente. –
V. spurca.spurcat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPURCAT2 -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦
Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ◊
Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare.
2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi).
3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept.
4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat,
m. art.) Dracul. –
V. spurca.spurcat (Dicționar de argou al limbii române, 2007)spurcat, spurcați s. m. (intl.) polițist.
spurcat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spurcát s. n.spurcat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spurcat a.
1. necurat:
gânduri spurcate; 2. pop. păgân:
lege spurcată, om spurcat. ║ m. necuratul.
spurcat (Dicționaru limbii românești, 1939)spurcát, -ă adj. (lat
spurcatus). Necurat, murdar, nevrednic de contactu guriĭ:
pahar spurcat. Aur, argint spurcat (vechĭ), amestecat cu alte metale.
Fig. Păgîn, care mănîncă carne în post:
om spurcat. Păgînesc:
lege spurcată. Nevrednic de contact:
om spurcat. Subst.
Cine-ĭ spurcatu cela ? Epitet draculuĭ.
Triv. Iron. A te trece spurcatu, a nu maĭ putea să țiĭ urina (care e un lucru spurcat). Adv. În mod spurcat. – În est
spúrcat (dar:
a te trece spurcátu, nu
spúrcatu !).
spurcat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPURCÁT1 s. n. 1. Faptul de
a (se) spurca. 2. (
Reg.;
concr.) Excremente. —
V. spurca.spurcat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPURCÁT2 -Ă, spurcați, -te, adj. 1. Murdar; respingător, scârbos, scârnav. ♦
Fig. (Despre vorbe) Trivial, vulgar. ♦
Expr. Spurcat la gură = care spune vorbe triviale, vulgare.
2. (Despre alimente) Care a venit în contact cu ceva scârbos, murdar și nu mai poate fi mâncat; (despre vase) în care (din același motiv) nu se pun alimente pentru oameni. ♦ Oprit, interzis de biserică (în posturi).
3. Fig. (Despre oameni și manifestările lor; adesea substantivat) Vrednic de dispreț; mârșav, ticălos. ♦ (Despre lucruri, fapte etc.) Odios, nesuferit; rău, nedrept.
4. Fig. (Adesea substantivat) Eretic, păgân. ♦ (Substantivat,
m. art.) Dracul. —
V. spurca.