spuriu (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)spuríu s.n. (înv.)
1. (în forma:
șpurius) presimțire, bănuială.
2. fler, perspicacitate.
spuriu (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spúriu (-ii), s. m. – (
Trans. de N) Bastard, fiu natural. –
Var. șpuriu, Bucov. spur. Lat. spuriur, fără îndoială indirect. Drăganu,
Dacor., II, 611-7, certifică caracterul popular al cuvîntului; dar.
pron. șpuriu, cu
ș (
BL, VI, 199), inidică o proveniență
mag. sau
germ. –
Der. spureancă (
var. Bucov. spuroaică),
s. f. (fiică naturală).