spurcăciune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPURCĂCIÚNE, spurcăciuni, s. f. 1. Lucru spurcat
2 (
1), grețos; scârnăvie, murdărie. ♦
Fig. Faptă sau vorbă murdară; trivialitate.
2. Termen de dispreț pentru o ființă respingătoare;
p. ext. monstru. –
Spurca +
suf. -ăciune.