spuma (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la
pers. 3)
1. Intranz. și
refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (
1); a spumega (
1).
2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (
2). ◊
Expr. A spuma de furie (sau
de ciudă) = a fi foarte mânios. – Din
spumă.spuma (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spumá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
spumeázăspuma (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPUMÁ, spumez, vb. I. (De obicei la
pers. 3)
1. Intranz. și
refl. (Despre ape, valuri etc.) A face spumă (
1); a spumega (
1).
2. Intranz. (Despre animale, mai ales despre cai) A spumega (
2). ◊
Expr. A spuma de furie (sau
de ciudă) = a fi foarte mânios. — Din
spumă.