spor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPOR1, spori, s. m. Organ microscopic al organismelor vegetale, care servește la înmulțire, la răspândire și, adesea, pentru supraviețuirea în condiții nefavorabile. ♦ (
Zool.) Corpuscul reproducător la anumite protozoare. – Din
fr. spore.spor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPOR2, (
3)
sporuri, s. n. 1. Faptul de a progresa ușor, de a avea randament în muncă; progres. ◊
Loc. adj. și adv. Cu spor = cu mare randament; spornic; repede.
Fără spor = fără randament; puțin; încet. ◊
Expr. A avea spor = a realiza, a produce mult în timp (relativ) scurt.
Spor la lucru! formulă de urare adresată cuiva care lucrează sau merge la lucru.
2. Abundență, belșug, prosperitate; folos, câștig.
3. Creștere, mărire, majorare; adaos, supliment; (
concr.) ceea ce reprezintă o creștere, o mărire, un adaos. – Din
sl. sporŭ, bg. spor.spor (Dicționar de neologisme, 1986)SPOR s.m. 1. (
Biol.) Celulă reproducătoare asexuată și de răspândire a unor plante inferioare.
2. Corpuscul reproducător la diverse protozoare. //
-spor – element secund de compunere savantă cu semnificația „(referitor la) spori”, „spor”. [< fr.
spore, cf. gr.
spora – sămânță].
spor (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPOR1 s. m. celulă reproducătoare asexuată la unele vegetale inferioare (ferigi, mușchi, ciuperci, bacterii) și la sporozoare. (< fr.
spore)
spor (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPOR2(O)-/SPORI-, -SPÓR elem. „spor, sămânță”. (< fr.
spor/o/-, spori-, -spore,
cf. gr. spora)
spor (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spor (-ruri), s. n. –
1. Prosperitate, progres, abundență, belșug. –
2. Majorare. –
Megl. spor. Sl. sporŭ „uger”,
sporinŭ „abundent” (Miklosich,
Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 359),
cf. bg.,
sb. spor, mag. szapor. –
Der. spori, vb. (a mări, a crește, a majora; a se întinde; a se intensifica, a se mări; a se înmulți, a se multiplica, a se lărgi, a se derula; a trăncăni; a flecări; a prospera; a înainta, a progresa; a folosi);
sporiș, s. n. (verbină, Verbena officinalis), din
sb.,
cr.,
slov.
sporiš; sporitor, adj. (prosper, care sporește);
spornic, adj. (care are spor, care progresează; bogat, abundent; folositor, util; activ, eficace);
spornicie, s. f. (eficacitate);
nespornic, adj. (fără folos).
spor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spor1 (organ microscopic, germen al unor protozoare)
s. m.,
pl. sporispor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spor2 (progres, belșug, majorare, supliment)
s. n., (majorări, suplimente)
pl. spórurispor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spor n.
1. fecunditate:
a lua sporul vacilor, a le face sterpe; a lua sporul, a paraliza cuiva acțiunea, a-l reduce la neputință (aluziune la babele vrăjitoare cari iau mana vacilor);
2. folos:
cu spor, fără spor; 3. mărire, înmulțire;
e un spor de venituri estimp; 4. progres, succes:
spor la lucru. [Slav. SPORŬ, uger; metaforă pastorală (cf.
mană)].
spor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spor m.
Bot. corp reproducător al vegetalelor inferioare.