spirituș (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPIRITÚȘ s. m. v. spiriduș.spirituș (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spirituș m. Mold. spiriduș:
spiritușul dracului îi zice CR.
spirituș (Dicționaru limbii românești, 1939)spiritúș și -
dúș m. (pol.
spirytušek, d.
spriyt, spirit, duh).
Mold. Fam. Drăcușor, duh necurat. Un spiriduș de băĭat, un băĭat vio și poznaș. Un fel de uli care răpește găinĭ pe furiș.
spirituș (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPIRITÚȘ s. m. v. spiriduș.