spirea (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPIRÉA s. f. Arbust din familia rozaceelor, înalt până la 2 metri, cu ramurile arcuite și flori albe dispuse pe toată lungimea ramurilor, cultivat ca plantă ornamentală
(Spiraea vanhouttei). – Din
fr. spirée, lat. spiraea.spirea (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPIRÉA s. f. arbust din familia rozaceelor, cu frunze ovale și flori albe, dispuse în inflorescențe globuloase. (< fr.
spirée, lat.
spiraea)
spirea (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spírea s. m. – (
Arg.) Carte de joc de trei puncte. Origine necunoscută.
Spirea ester nume propriu de persoană, dar nu se vede legătura.
spirea (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!spiréa (re-a) s. f.,
g.-d. art. spiréei; pl. spiréespirea (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)Spirea (Dealul) f. colină în București, unde un viteaz corp de pompieri rezistă atacului Turcilor din 3 Septemvrie 1848.
spirea (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPIRÉA, spiree, s. f. Arbust din familia rozaceelor, înalt până la 2 m, cu ramurile arcuite și flori albe dispuse pe toată lungimea ramurilor, cultivat ca plantă ornamentală (
Spiraea vanhouttei). [
Pr.: -
re-a] — Din
fr. spirée, lat. spiraea.