spirant - explicat in DEX

spirant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. – Din fr. spirante.

spirant (Dicționar de neologisme, 1986)
SPIRÁNT, -Ă adj. Consoană spirantă (și s.f.) = consoană care se pronunță cu un fel de suflu a organelor vorbirii; consoană fricativă. [< fr. spirant, cf. lat. spirare – a respira].

spirant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SPIRÁNT, -Ă adj., s. f. constrictiv(ă). (< fr. spirant)

spirant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!spiránt adj. m; f. spirántă, pl. spiránte

spirant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spirant a. se zice de consoanele f (v), s (z), h, la a căror rostire se deschide puțin gura.

spirant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*spiránt, -ă adj. (lat. spirans,-átis, d. spirare, a sufla, a răsufla). Gram. Produs pin suflare, ca H, F, V, S, Z, Ș, J: consonantele spirante se numesc și „fricative” saŭ „continue”. S. f. O spirantă.

spirant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPIRÁNT, -Ă, spirante, adj. (În sintagma) Sunet spirant sau consoană spirantă (și substantivat, f.) = consoană constrictivă. — Din fr. spirante.