spion (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPIÓN, -OÁNĂ, spioni, -oane, subst. I. S. m. și
f. 1. Persoană însărcinată să culeagă clandestin informații secrete privitoare la un stat și să le transmită altui stat; iscoadă.
2. Persoană care pândește, observă pe alții (pentru a furniza cuiva informații).
II. S. m. Lamă de oțel cu o grosime variabilă, folosită la
determinarea și la verificarea jocului sau a distanței dintre suprafețele a două piese asamblate. [
Pr.:
spi-on] – Din
germ. Spion, it. spione. Cf. fr. espion.