spinteca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPINTECÁ, spíntec, vb. I.
Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦
Tranz. și
refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc.
2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală).
3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). –
Lat. *expanticare (<
pantex).
spinteca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spintecá (-c, -át), vb. –
1. A scoate măruntaiele, a eviscera, a despica. –
2. A tăia, a crăpa. –
3. A străbate. –
Mr. spîntic(are). Lat. expantĭcāre (Pușcariu 1622; Candrea-Dens., 1394; REW 3032,
cf. Lambrior 100; Philippide,
Principii, 99),
cf. pîntece și
ven. spantegar „a desface”,
abruz. spandeka „a chinui”,
calabr. spantecare „a deschide”. –
Der. spintecător, adj. (care spintecă);
spintecătură, s. f. (tăietură, crăpătură, despicătură).
spinteca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spintecá (a ~) vb.,
ind. prez. 3
spíntecăspintecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spintecà v.
1. a deschide pântecele: a spinteca un miel;
1. a despica: a spinteca un lemn;
3. fig. a străbate:
vulturul spintecă văzduhul în falnicul său sbor GR. AL. [Lat. *EXPANTICARE].
spinteca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPINTECÁ, spíntec, vb. I.
Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦
Tranz. și
refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc.
2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală).
3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). —
Lat. *
expanticare (<
pantex).