spinteca - explicat in DEX

spinteca (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). – Lat. *expanticare (< pantex).

spinteca (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
spintecá (-c, -át), vb. – 1. A scoate măruntaiele, a eviscera, a despica. – 2. A tăia, a crăpa. – 3. A străbate. – Mr. spîntic(are). Lat. expantĭcāre (Pușcariu 1622; Candrea-Dens., 1394; REW 3032, cf. Lambrior 100; Philippide, Principii, 99), cf. pîntece și ven. spantegar „a desface”, abruz. spandeka „a chinui”, calabr. spantecare „a deschide”. – Der. spintecător, adj. (care spintecă); spintecătură, s. f. (tăietură, crăpătură, despicătură).

spinteca (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
spintecá (a ~) vb., ind. prez. 3 spíntecă

spintecà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spintecà v. 1. a deschide pântecele: a spinteca un miel; 1. a despica: a spinteca un lemn; 3. fig. a străbate: vulturul spintecă văzduhul în falnicul său sbor GR. AL. [Lat. *EXPANTICARE].

spinteca (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPINTECÁ, spíntec, vb. I. Tranz. 1. A despica cu un instrument ascuțit trupul (sau o parte a trupului) unei ființe, printr-o tăietură lungă și adâncă. ♦ Tranz. și refl. recipr. A (se) înjunghia, a (se) ucide (prin înjunghiere). ♦ A despica un material fibros, metalic etc. în lungul fibrelor, al direcției de orientare a cristalelor etc. 2. Fig. A străbate spațiul (cu iuțeală). 3. A sfâșia, a rupe (haine, stofe). — Lat. *expanticare (< pantex).