spintecătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (
concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. –
Spinteca +
suf. -ătură.spintecătură (Dicționar de argou al limbii române, 2007)spintecătură, spintecături s. f. (vulg.) prostituată.
spintecătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spintecătúră s. f.,
g.-d. art. spintecătúrii; pl. spintecătúrispintecătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spintecătură f.
1. acțiunea de a spinteca și rezultatul ei;
2. bucată de lemn spintecat.
spintecătură (Dicționaru limbii românești, 1939)spintecătúră f., pl.
ĭ. Loc spintecat. V.
sfîșietură.spintecătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPINTECĂTÚRĂ, spintecături, s. f. Tăietură lungă și adâncă; crăpătură, despicătură; (
concr.) loc unde s-a făcut o asemenea tăietură; despicătură. —
Spinteca +
suf. -
ătură.