spicul (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÍCUL, spicule, s. n. (
Bot.; astăzi rar) Spiculeț (
2). [
Acc. și:
spicúl. –
Pl. și: (
m.)
spículi] – Din
lat. spiculum, fr. spicule.spicul (Dicționar de neologisme, 1986)SPICÚL s.m. 1. Spicușor, spiculeț.
2. Corpuscul silicios sau calcaros care intră în componența scheletului spongierilor. [< fr.
spicule, cf. lat.
spiculum – ac].
spicul (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPÍCUL s. m. 1. spicușor, spiculeț. 2. os mic în formă de spic; fragment de os. 3. corpuscul silicios sau calcaros care intră în componența scheletului spongierilor. (< fr.
spicule)
spicul (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÍCUL, spicule, s. n. (
Bot.; astăzi rar) Spiculeț (
2). [
Acc. și:
spicúl. —
Pl. și: (
m.)
spiculi] —
Din lat. spiculum, fr. spicule.