spicuială(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SPICUIÁLĂ,spicuieli, s. f. Spicuire. – Spicui + suf. -eală.
spicuială(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) spicuiálă (rar) s. f., g.-d. art. spicuiélii; pl. spicuiéli
spicuială(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SPICUIÁLĂ,spicuieli, s. f. (Rar) Spicuire. — Spicui + suf. -eală.