spetează (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar
1, rezemătoare.
2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect:
a) fiecare dintre aripile morii de vânt;
b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă;
c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car;
d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului;
e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături;
f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut;
g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie;
h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. –
Spată +
suf. -ează.spetează (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)speteáză, speteze, (spetadză), s.f. – (bot.) Pipirig. Termen atestat în Maramureș și Sălaj (ALR 1961: 637). – Din spată (ref. la spetează, „spătarul scaunului„, care mai demult se împletea din fire uscate de pipirig) + -ează.
spetează (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)speteáză s. f.,
g.-d. art. spetézei; pl. spetézespetează (Dicționaru limbii românești, 1939)speteáză, V.
spăteáză.spetează (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)spetează f.
1. scândură subțire pentru diferite uzuri:
spetezele ferestrei, jugului, smeului; 2. pl. lemne ce leagă loitrele:
spetezele carului sunt șapte înainte și trei înapoi; 3. pl. bețele pe cari se fac ițele la răsboiul de țesut;
4. Tr. papură. [Diminutiv din
spată].
spetează (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar1, rezemătoare.
2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect:
a) fiecare dintre aripile morii de vânt;
b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă;
c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car;
d) bucată de lemn care unește cele două coame ale plugului;
e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături;
f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut;
g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie;
h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. —
Spată +
suf. -
ează.