spetează - explicat in DEX

spetează (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar¹, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coarne ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. – Spată + suf. -ează.

spetează (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)
speteáză, speteze, (spetadză), s.f. – (bot.) Pipirig. Termen atestat în Maramureș și Sălaj (ALR 1961: 637). – Din spată (ref. la spetează, „spătarul scaunului„, care mai demult se împletea din fire uscate de pipirig) + -ează.

spetează (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
speteáză s. f., g.-d. art. spetézei; pl. spetéze

spetează (Dicționaru limbii românești, 1939)
speteáză, V. spăteáză.

spetează (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
spetează f. 1. scândură subțire pentru diferite uzuri: spetezele ferestrei, jugului, smeului; 2. pl. lemne ce leagă loitrele: spetezele carului sunt șapte înainte și trei înapoi; 3. pl. bețele pe cari se fac ițele la răsboiul de țesut; 4. Tr. papură. [Diminutiv din spată].

spetează (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPETEÁZĂ, speteze, s. f. 1. Parte mai înaltă a unui scaun, fotoliu etc., de care își reazemă spatele cel care șade; spătar1, rezemătoare. 2. Bucată de scândură îngustă care servește ca element de sprijin sau de legătură între diverse părți ale unei construcții sau ale unui obiect: a) fiecare dintre aripile morii de vânt; b) fiecare dintre stinghiile care unesc obezile de la roata morii de apă; c) fiecare dintre piesele de lemn care leagă carâmbii loitrelor de la car; d) bucată de lemn care unește cele două coame ale plugului; e) scândură cu care se ridică firele de urzeală când se țese cu alesături; f) fiecare dintre cele două brațe ale vatalelor la războiul de țesut; g) fiecare dintre scândurelele care alcătuiesc scheletul zmeului cu care se joacă copiii și care se fixează pe o coală de hârtie; h) fiecare dintre stinghiile care alcătuiesc scheletul stelei cu care colindă copiii și pe care se fixează hârtia și ornamentele. — Spată + suf. -ează.