sperjur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPERJÚR, -Ă, (
1)
sperjuri, -e, s. m. și
f., (
2)
sperjururi, s. n. 1. S. m. și
f. Persoană care jură fals sau care își calcă jurământul.
2. S. n. (Rar) Faptul de a-și călca jurământul; nesocotire a unui jurământ făcut; jurământ fals făcut în fața justiției (și pedepsit de lege). – Din
it. spergiuro (după
jura).