speranță - explicat in DEX

speranță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă, de la care se așteaptă realizări mari. – Din it. speranza.

speranță (Dicționar de neologisme, 1986)
SPERÁNȚĂ s.f. Nădejde. ♦ (Fam.) Persoană capabilă, de la care se așteaptă mult în viitor. [< it. speranza].

speranță (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SPERÁNȚĂ s. f. 1. nădejde. ◊ încredere în viitor, în reușita cuiva. 2. (fam.) om capabil, de la care se așteaptă mult în viitor. (< it. speranza)

speranță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
speránță s. f., g.-d. art. speránței; pl. speránțe

speranță (Dicționaru limbii românești, 1939)
*speránță f., pl. e (fr. espérance, it. speranza). Nădejde, așteptarea uneĭ fericirĭ: am sperantă că va veni. Obiectu acesteĭ așteptărĭ: asta e unica mea speranță.

speranță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
speranță f. 1. nădejde, așteptarea unui bine: speranța piere cea din urmă în om; 2. ființă sau lucru în care se speră: e unica mea speranță.

speranță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPERÁNȚĂ, speranțe, s. f. Sentiment de încredere în rezolvarea favorabilă a unei acțiuni, în realizarea unei dorințe; nădejde, sperare. ◊ Expr. În speranța că... = nădăjduind că..., având încredere că... ♦ Încredere în viitorul, în reușita cuiva. ♦ Persoană tânără și talentată ori capabilă de la care se așteaptă realizări mari în viitor. — Din it. speranza.