sperare(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SPERÁRE,sperări, s. f. (Înv.) Speranță. – V. spera.
sperare(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) speráre (înv.) s. f., g.-d. art. sperắrii; pl. sperắri
sperare(Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929) sperare f. 1. acțiunea de a spera; 2. speranță: sfânta candelă a sperării EM.
sperare(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SPERÁRE,sperări, s. f. (înv.) Speranță. — V. spera.