sperà - explicat in DEX

spera (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. – Din lat., it. sperare.

spera (Dicționar de neologisme, 1986)
SPERÁ vb. I. intr., tr. A avea speranță, a nădăjdui. [P.i. sper, 3,6 -ră, conj. -re. / < lat. sperare, cf. it. sperare].

spera (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SPERÁ vb. intr., tr. a avea speranță, a nădăjdui. (< lat., it. sperare)

spera (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
sperá (-r, át), vb. – A nădăjdui, a avea nădejde. Lat. sperare (sec. XIX). – Der. speranță, s. f., din it. speranza; dispera (var. despera), vb., din it. disperare.

spera (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sperá (a ~) vb., ind. prez. 3 spéră

sperà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sperà v. 1. a nădăjdui, a aștepta un bine dorit și a cărui sosire pare probabilă: sperăm în viitor; 2. a avea încredere: sper în d-ta.

spera (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPERÁ, sper, vb. I. Intranz. și tranz. A considera ca realizabilă o dorință, a avea speranță; a nădăjdui. — Din lat., it. sperare.