speculație (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPECULÁȚIE, speculații, s. f. 1. Studiu, cercetare abstractă, considerație pur teoretică asupra unei probleme.
2. Speculă în afaceri; afacere bazată pe înșelătorie.
3. Tranzacție bursieră de valori prin care se urmărește realizarea de profit. [
Var.:
speculațiúne s. f.] – Din
fr. spéculation.speculație (Dicționar de neologisme, 1986)SPECULÁȚIE s.f. 1. Faptul de a specula; teoretizare abstractă metafizică, ruptă de practică și de experiență.
2. Speculă, înșelătorie; afacere. ♦ (
Fin.) Exploatare prin afaceri bancare și de bursă; speculă (2). [Gen.
-iei, var.
speculațiune s.f. / cf. fr.
spéculation, lat.
speculatio].
speculație (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPECULÁȚIE s. f. 1. faptul de a specula (II); teoretizare abstractă, metafizică, ruptă de practică și de experiență. 2. (fin.) tranzacție de bursă, din vânzare-cumpărare de valori cu scopul de a obține câștiguri mari. ◊ afacere bazată pe înșelătorie; speculă (2). (< fr.
spéculation, lat.
speculatio)
speculație (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)speculáție (-ți-e) s. f.,
art. speculáția (-ți-a), g.-d. art. speculáției; pl. speculáții, art. speculáțiile (-ți-i-)speculație (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPECULÁȚIE, speculații, s. f. 1. Studiu, cercetare abstractă, considerație pur teoretică asupra unei probleme.
2. Speculă în afaceri; afacere bazată pe înșelătorie.
3. Tranzacție bursieră de valori prin care se urmărește realizarea de profit. [
Var.:
speculațiúne s. f.] — Din
fr. spéculation.