specific - explicat in DEX

specific (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
SPECÍFIC¹ s. n. Caracterul propriu particular, special al cuiva sau a ceva: notă distinctă. – Fr. spécifique.

specific (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))
SPECÍFIC², -Ă, specifici, -e, adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen. ♦ Care se raportează la o unitate. Greutate specifică. – Fr. spécifique.

specific (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPECÍFIC, -Ă, specifici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Care este propriu, caracteristic unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinct. ♦ Care se raportează la o unitate, la o cantitate (dintr-un material). 2. S. n. Caracterul propriu, particular, special al cuiva sau a ceva; specificitate, notă distinctivă. – Din fr. spécifique.

specific (Dicționar de neologisme, 1986)
SPECÍFIC, -Ă adj. Propriu unei ființe, unui lucru sau unui fenomen; particular, distinctiv. ♦ Care se raportă la o unitate. // s.n. Caracterul propriu, particular (a ceva sau al cuiva); notă distinctivă. ♦ Specific național = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului și istoriei sale. [Cf. fr. spécifique, it. specifico].

specific (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SPECÍFIC, -Ă I. adj. caracteristic, propriu unei ființe, unui lucru sau fenomen; particular, distinctiv. ◊ care se raportează la o unitate. II. s. n. caracter propriu, particular; notă distinctivă. ♦ ~ național = sumă a caracteristicilor unei culturi, arte, literaturi care provin din trăsăturile proprii poporului și istoriei sale. (< fr. spécifique, lat. specificus)

specific (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
specífic¹ adj. m., pl. specífici; f. specífică, pl. specífice

specific (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
specífic² s. n.

specific (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) specífic, -ă adj. (mlat. specificus, d. species, specie, și facere, a face. V. muni-fic, proli-fic). Relativ la specie, caracteristic, propriŭ: caracter, nume, medicament specific; microbu specific holereĭ. Greutatea specifică, raportu masei orĭ greutățiĭ unuĭ corp cu volumu. Greutatea specifică absolută, număru de grame a unitățiĭ de volum. Căldură specifică a unuĭ corp, cantitatea de căldură pe care o absoarbe un chilogram al unuĭ corp ca să mărească temperatura c’un grad. S. n.. pl e. Medicament special: chinina e un specific contra frigurilor. Adv. În mod specific.

specific (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) *specífic, a -á v. tr. (mlat. specifico, -ficáre. V. edi-fic). Determin, arăt în special (în particular, amănunțit): legea nu poate specifica toate cazurile delictelor.

specific (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
specific a. propriu unui lucru în particular: remediu specific. ║ n. medicament ce vindecă negreșit o boală anumită: medicina cunoaște puține specifice (chinina în frigurile intermitente și iodul pentru gușă).