specie (Dicționarul limbii române moderne, 1958 (cu ortografie modificată conform normelor din 1993))SPÉCIE, specii, s. f. 1. (
Biol.) Categorie (reprezentând o subdiviziune a genului) care cuprinde ființe cu trăsături și caracteristici comune.
2. Soi, varietate, clasă, categorie. –
Lat. lit. species (
fr. espèce).
specie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÉCIE, specii, s. f. 1. (
Biol.) Categorie sistematică fundamentală subordonată genului, care cuprinde animale și plante cu trăsături și însușiri comune.
2. Soi, fel, varietate; clasă, categorie.
3. (
Log.) Noțiune care cuprinde un grup de obiecte cu însușiri esențiale comune și care se subordonează genului. – Din
lat. species. Cf. fr. espèce.specie (Dicționar de neologisme, 1986)SPÉCIE s.f. 1. Subdiviziune a genului care cuprinde ființe cu trăsături și caracteristici comune. ◊
Specie literară = clasă de opere grupate după un criteriu unitar, aparținând genului literar.
2. Soi, fel, varietate, categorie; speță. [Gen.
-iei. / < lat.
species – fel, înfățișare, cf. it.
specie, fr.
espèce].
specie (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPÉCIE s. f. 1. subdiviziune a genului, de animale sau vegetale cu trăsături și caracteristici comune. ♦ ~ literară = categorie de opere literare, grupate după criterii unitare, tematice sau formale, subordonată genului. 2. soi, fel, varietate, categorie (de ființe sau de lucruri). 3. (log.) noțiune care desemnează o clasă de obiecte cu aceleași însușiri esențiale din sfera genului. (< lat.
species, după fr.
espèce)
specie (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)spécie (-ii), s. f. – Clasă, categorie de obiecte, animale, plante de același fel. –
Var. speță. Lat. species (
sec. XIX),
var., din
it. spezie. –
Der. (din
fr.)
special, adj.;
specialist, s. m.;
specialitate, s. f.;
specializa, vb.;
specific, adj.;
specifica, vb.;
specificativ, adj.;
specimen, s. n.;
specios, adj. –
Cf. spițer.specie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spécie (-ci-e) s. f.,
art. spécia (-ci-a), g.-d. art. spéciei; pl. spécii, art. spéciile (-ci-i-)specie (Dicționaru limbii românești, 1939)*spécie f. (lat.
species. V.
spectru, aspect, spițer, scop). Despărțire a genuluĭ:
vulpea e o specie a genuluĭ canin, specia se subdivide în varietățĭ. Neam, rasă:
specia omenească. Fel:
maĭ multe speciĭ de grîŭ, (iron.)
nu știŭ ce specie de om e acesta (V.
pramatie). Pl.
Med. Substanțe vegetale cu proprietățĭ analoage care se amestecă p. a prepara infuziunĭ (astringente, aperitive, tonice).
În specie, 1. special (Rar), 2. în ceĭa ce privește acest caz (fel de proces). – Fals
speță.specie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)specie f.
1. Zool. diviziunea genului:
tigrul e o specie a genului pisica; specie umană, neamul omenesc;
2. categorie, clasă:
o specie de oameni; 3. mod de a fi, calitate, fel:
de diferite specii; 4. Jur. caz particular asupra căruia cată a se pronunța;
5. substanță farmaceutică, mai ales ierburi aromatice.
specie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÉCIE, specii, s. f. 1. (
Biol.) Categorie sistematică fundamentală subordonată genului, care cuprinde animale și plante cu trăsături și însușiri comune.
2. Soi, fel, varietate; clasă, categorie.
3. (
Log.) Noțiune care cuprinde un grup de obiecte cu însușiri esențiale comune și care se subordonează genului. —
Din lat. species. Cf. fr. espèce.