special - explicat in DEX

special (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ◊ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular, în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] – Din fr. spécial, lat. specialis.

special (Dicționar de neologisme, 1986)
SPECIÁL, -Ă adj. 1. Care se aplică numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; anumit, deosebit. ♦ În special = mai ales, îndeosebi, în mod particular. ♦ Făcut, scos cu o anumită ocazie. 2. De (strictă) specialitate. [Pron. -ci-al. / cf. fr. spécial, it. speciale, lat. specialis < species].

special (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SPECIÁL, -Ă adj. 1. care se aplică numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; anumit, deosebit. ♦ în ~ = mai ales, îndeosebi. ◊ făcut cu o anumită ocazie. 2. de (strictă) specialitate. (< fr. spécial, lat. specialis)

special (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
speciál (ieșit din comun) (-ci-al) adj. m., pl. speciáli; f. speciálă, pl. speciále

special (Dicționaru limbii românești, 1939)
*speciál, -ă adj. (lat. specialis, fr. special). Particular, propriŭ unuĭ lucru, deosebit de altele: studiĭ, calitățĭ, aptitudinĭ speciale. Care are studiĭ saŭ aptitudinĭ speciale: oamenĭ specialĭ. La care se învață științe deosebite: școale speciale (comerciale de artilerie, de geniŭ, de inginerie ș. a.), arme speciale (artilerie, geniŭ, marină, aviațiune). Adv. În mod special: medicament recomandat special pentru asta. În special, în mod special: ițĭ recomand asta în special. V. comun, general.

special (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
special a. ce ține excluziv de un lucru: studii speciale.

special (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SPECIÁL, -Ă, speciali, -e, adj. Care se deosebește de alte lucruri asemănătoare prin trăsături care îi sunt proprii; care se află numai la un lucru sau la o anumită categorie de lucruri; (adesea adverbial) care este făcut, destinat, rezervat pentru a corespunde unui anumit scop; p. ext. ieșit din comun, deosebit de bun, de valoros; excepțional. ♦ Loc. adv. În special = mai ales, îndeosebi; în mod particular; în speță. ♦ (Despre ediții de presă, publicații) Publicat cu o ocazie deosebită sau la o dată festivă. ♦ Care aparține unei anumite specialități (1), de strictă specialitate. [Pr.: -ci-al] — Din fr. spécial, lat. specialis.