speță (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie.
2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție. ◊
Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul dat. –
Cf. germ. Spezies, fr. espèce.speță (Dicționar de neologisme, 1986)SPÉȚĂ s.f. Specie. [Pl.
-țe. / cf. fr.
espèce, lat.
species].
speță (Marele dicționar de neologisme, 2000)SPÉȚĂ s. f. 1. specie. 2. (jur.) pricină supusă spre rezolvare unui organ de jurisdicție. ♦ în ~ = în cazul dat. (< germ.
Spezies)
speță (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)spéță (specie, pricină)
s. f.,
g.-d. art. spéței; pl. spéțespeță (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)speță f. V.
specie.speță (Dicționaru limbii românești, 1939)spéță, V.
specie.speță (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SPÉȚĂ, spețe, s. f. 1. Specie.
2. Pricină adusă spre rezolvare înaintea unui organ de jurisdicție.
Loc. adv. În speță = în cazul de față, în cazul
dat. —
Cf. germ. Spezies, fr. espèce.