soluțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOLUȚIÚNE s. f. v. soluție.soluțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*soluțiúne f. (lat.
solutío, -ónis. V.
ab- și
di-soluțiune, re-zoluțiune). Risisipirea unuĭ corp solid intr’un lichid, disolvare:
soluțiunea zahăruluĭ în apă. Lichidu care conținea un corp disolvat:
soluțiune de acid fenic. Fig. Rezolvare (dezlegare) a uneĭ probleme. – Și -
úție.soluțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOLUȚIÚNE s. f. v. soluție.soluțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)soluți(un)e f.
1. desnodământul unei dificultăți, răspuns la o problemă;
2. ceea ce termină o afacere;
3. separațiunea părților:
soluțiune de continuitate; 4. dizolvare:
sare în soluțiune; 5. lichidul ce rezultă din această soluțiune:
o soluțiune de alaun.