solubil (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent.
2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. – Din
fr. soluble, lat. solubilis.solubil (Dicționar de neologisme, 1986)SOLÚBIL, -Ă adj. 1. (
Despre substanțe și elemente chimice) Care poate fi dizolvat într-un solvent.
2. (
Fig.; rar) Care se poate rezolva, explica. [Cf. lat.
solubilis, fr.
soluble].
solubil (Marele dicționar de neologisme, 2000)SOLÚBIL, -Ă adj. 1. (despre substanțe, elemente chimice etc.) care se poate dizolva într-un solvent. 2. (fig.) care poate fi rezolvat. (< fr.
soluble, lat.
solubilis)
solubil (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)solúbil adj. m.,
pl. solúbili; f. solúbilă, pl. solúbilesolubil (Dicționaru limbii românești, 1939)*solúbil, -ă adj. (lat
solubilis, d.
sólvere, solútum, 3 disolva, a topi, a rezolva, a plăti. V.
solvabil). Care se poate disolva:
zahăru e solubil în apă. Fig. Care se poate rezolva:
problemă solubilă.solubil (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)solubil a.
1. ce se poate rezolva;
această problemă nu e solubilă; 2. ce se poate dizolva într’un lichid:
zahărul e solubil în apă.solubil (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SOLÚBIL, -Ă, solubili, -e, adj. 1. (Despre substanțe sau elemente chimice) Care se poate dizolva într-un solvent.
2. Fig. (Rar) Care se poate rezolva, dezlega, explica. — Din
fr. soluble, lat. solubilis.