solid - explicat in DEX

solid (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SOLÍD¹, solizi, s. m. Monedă de aur care a circulat în Imperiul roman și în cel bizantin. – Din lat. solidus.

solid (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SOLÍD², -Ă, solizi, -de, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Corp) care posedă capacitatea de a-și menține forma și dimensiunile, de a se opune forțelor deformatoare, având o structură compactă și o mare coeziune; p. ext. (corp) dur, tare, rigid, rezistent. 2. Adj. Care este astfel făcut încât rezistă mult timp; rezistent, trainic, durabil. 3. Adj. Mare (ca dimensiuni și greutate); (fam., despre ființe) voinic, robust. 4. Adj. Fig. Temeinic, serios; p. ext. sigur, statornic. ♦ Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. – Din fr. solide, lat. solidus.

solid (Dicționar de neologisme, 1986)
SOLÍD, -Ă adj. 1. (Adesea s.n.) Care la temperatura normală își păstrează forma și dimensiunea neschimbate; consistent; (p. ext.) tare, dur. 2. Rezistent, tare, durabil, trainic. 3. Temeinic, serios; sigur. 4. Voinic, puternic, robust; corpolent, gras. 5. (Fig.) Care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. [Cf. fr. solide, lat. solidus].

solid (Marele dicționar de neologisme, 2000)
SOLÍD, -Ă adj. 1. (și s. n.) (corp) care la temperatura normală își păstrează forma și dimensiunea neschimbate; consistent; tare, dur. 2. rezistent, durabil, trainic. 3. temeinic, serios; sigur. 4. voinic, puternic, robust; corpolent, gras. 5. (fig.) care înfruntă cu tărie greutățile; dârz. (< fr. solide, lat. solidus)

solid (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
solíd¹ adj. m., pl. solízi; f. solídă, pl. solíde

solid (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sólid² (monedă) s. m., pl. sólizi

solid (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
solíd³ (corp) s. n., pl. solíde

solid (Dicționaru limbii românești, 1939)
*sólid, -ă adj. (lat. solidus). Consistent, vîrtos, tare, care nu e moale, nicĭ lichid, nicĭ gazos: corp solid, gheața e solidă. Robust, puternic, zdravăn: trup solid. Traĭnic, durabil: zidurĭ solide, (fig.) amiciție solidă. Serios, vrednic de încredere: om, caracter solid. S. n., pl. e. Fiz. Corp solid: solidele se dilată maĭ puțin de cît lichidele. Mat. Corp (spațiŭ) mărginit de suprafețe: un cub e un solid cu șase fețe. Adv. În mod solid: a zidi solid. — Fals solíd (după fr.).

solid (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
solid a. 1. ce are consistență, ale cărui părți aderă cu tărie laolaltă: toate corpurile sunt solide, lichide sau gazoase; 2. ce poate să reziste: clădire, stofă solidă; 3. fig. durabil: amicie solidă. ║ n. 1. corp solid: metalele sunt niște solide; 2. Geom. corp limitat de suprafețe: un cub e un solid cu șase fețe.

solid (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SOLÍD¹, solizi, s. m. 1. Monedă de aur care a circulat în Imperiul Roman și în Imperiul Bizantin. 2. Monedă mică de argint sau de bronz emisă și în Țările Române în sec. XVII. — Din lat. solidus.