socru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÓCRU, socri, s. m. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊
Socru-mare = tatăl mirelui.
Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La
pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. – Din
lat. socrus (=
socer).
socru (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sócru (-ri), s. m. – Tatăl unuia dintr soți, în raport cu celălalt soț. –
Mr.,
megl.,
istr. socru. Lat. sǒcrum în loc de
sǒcerum (Cihac, I, 256; Pușcariu 1606; REW 8054), formă care apare la Consentius,
cf. calabr. socru, nap.
suogre, logud. sogru, prov.,
cat. sogre, sp. suegro, port. sogro. Uz general (
ALR, I, 261). –
Der. soacră, s. f. (mama unuia dintre soți în raport cu celălalt soț),
mr.,
megl. soacră; socri, vb. (a stărui, a obosi, a cicăli, a bate la cap);
socrie, s. f. (înrudirea socrilor cu ginerii sau nurorile);
socriță, s. f. (femeie care pregătește mîncarea, la nunțile tradiționale).
socru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sócru (so-cru) s. m.,
art. sócrul; pl. sócri, art. sócriisocru (Dicționaru limbii românești, 1939)1) sócru m. (vlat.
sŏcrus, sŏcri, cl.
sŏcer, sŏceri, scr.
çvaçuras, vgr.
‘ekyrós, got.
svaihra, germ.
schwaher, vsl.
svekrŭ; sard.
sogru, pv. cat.
sogre, vfr.
suere, sp.
suegro, pg.
sogro. V.
cuscru). Tatăl soțuluĭ orĭ sotiiĭ, față de ginere saŭ de noră. Socru mare, tata mireluĭ. – Fem.
soacră. V.
soacră.socru (Dicționaru limbii românești, 1939)2) sócru, V.
soc.socru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)socru m. tatăl soției ori al bărbatului. [Lat. vulg. SOCRUM].
socru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÓCRU, socri, s. n. Tatăl unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. ◊
Socru-mare = tatăl mirelui.
Socru-mic = tatăl miresei. ♦ (La
pl.) Părinții unuia dintre soți, în raport cu celălalt soț. —
Lat. socrus (=
socer).