socoteală - explicat in DEX

socoteală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. ◊ Expr. A face (sau a da cuiva) socoteala = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.). A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând; idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.) A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că..., a crede că... 3. (În expr.) A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. – Socoti + suf. -eală.

socoteală (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
socoteală, socoteli s. f. 1. fiecare din cele patru operații aritmetice fundamentale. 2. treabă, lucru. 3. (eufem.) penis. 4. (eufem.) vulvă; vagin.

socoteală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
socoteálă s. f., g.-d. art. socotélii; pl. socotéli

socoteală (Dicționaru limbii românești, 1939)
socoteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a socoti, calcul: acest copil face ușor socoteala, socotelile. Vechĭ. Stimă, preț: a fi la socoteală, a se ținea la socoteală. Socotință, chibzuĭală: a lucra cu socoteală, a porni la războĭ fără socoteală. Vechĭ. Rațiune, minte: omu se deosebește de vită pin socoteală. Opiniune. Intențiune. A da socoteală, a da samă, a răspunde de faptele tăle. A da cuĭva socoteala, a socoti ce are de primit și a-ĭ plăti. A-țĭ veni la socoteală, a-țĭ conveni. A ieși la socoteală, a ajunge la bun rezultat. A pune în (vechĭ la) socoteală: 1. a lua în considerațiune, 2. a pune în samă, în leafă (uneĭ slugĭ pagubă făcută). A ține socoteala, a lua în considerațiune. Prov. Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg, rezultatu lucrurilor e une-orĭ alt-fel de cît cum l-aĭ fi dorit.

socoteală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
socoteală f. 1. calcul: socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg; a veni la socoteală, a conveni; 2. fig. socotință.

socoteală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SOCOTEÁLĂ, socoteli, s. f. 1. Calculare, calcul numeric, evaluare numerică. * Expr. A face (sau a da cuiva) socoteală = a plăti (cuiva) ceea ce i se cuvine, ceea ce are de primit. Pe socoteala mea (sau a ta etc.) = pe cheltuiala mea (sau a ta etc.) A-și greși socotelile = a se înșela în așteptări; a nu izbuti. A ieși la socoteală (cu ceva sau cu cineva) = a ajunge la o rezolvare convenabilă, favorabilă (în legătură cu ceva sau cu cineva). A pune (ceva) la socoteală = a lua în considerație (ceva). A pune (ceva) în socoteala cuiva = a obliga pe cineva să plătească (ceva); a imputa cuiva (ceva). ♦ Cont, situație (de venituri și cheltuieli). ♦ (Fam.) Fiecare dintre cele patru operații aritmetice fundamentale. ♦ Sumă de bani datorată (pentru o consumație, o cumpărătură etc.); notă de plată. ♦ Privire asupra unor fapte din trecut; bilanț. 2. Proiect, plan, gând, idee. ◊ Expr. A-i veni (cuiva) la socoteală = a-i fi (cuiva) pe plac; a-i conveni. (Pop.) A-și da cu socoteala (că)... = a fi de părere că...; a crede că... 3. (În expr.) A da socoteală cuiva (de ceva) = a răspunde în fața cuiva (de ceva). A ține socoteală de... = a lua în considerare, a avea în vedere. Pe socoteala cuiva = în legătură cu cineva. 4. Rost, rațiune; măsură. ◊ Loc. adv. și adj. Cu (sau fără) socoteală = (ne)chibzuit, cu (sau fără) motiv. 5. (Fam.) Treabă, lucru. — Socoti + suf. -eală.