socoti (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SOCOTÍ, socotesc, vb. IV.
1. Tranz. A face socoteală (
1); a calcula. ♦ A număra. ♦
Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦
Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la raspundere pe cineva; a se răfui.
2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa.
3. Tranz. și
refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi.
4. Tranz. și
refl. A-și închipui. ♦
Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință.
5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦
Tranz. și
refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede.
6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [
Prez. ind. și: (
pop.)
socót] –
Cf. ucr. sokotyty.