sminteală - explicat in DEX

sminteală (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrânteală, nebunie; p. ext. greșeală, abatere. 2. (Înv. și pop.) Stricăciune, pierdere, pagubă; neplăcere. ◊ Loc. adv. Fără sminteală = în mod absolut, negreșit. ◊ Expr. A da (pe cineva) de sminteală = a face (pe cineva) de râs; a da de gol. – Sminti + suf. -eală.

sminteală (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
sminteálă s. f., g.-d. art. smintélii; pl. smintéli

sminteală (Dicționaru limbii românești, 1939)
sminteálă f., pl. elĭ. Acțiunea de a sminti (dezordine, deranjare, împedecare, vătămare, pagubă): a face sminteală unuĭ lucru, unuĭ om. A da de (vechĭ a lăsa în saŭ la) sminteală, a înșela în așteptare. Biblia. Scandelă. Vechĭ. Seducere, rătăcire. Azĭ. Nebunie (propriŭ și fig.). Lucru de smintit: vorba asta e curată sminteală. – Și zm-.

sminteală (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
sminteală f. 1. dezordine, turburare: crengile făceau sminteală vecinului; 2. eroare: să se vadă dacă e vr’o sminteală; 3. fig. nebunie.

sminteală (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SMINTEÁLĂ, sminteli, s. f. 1. Tulburare a minții, scrânteală, nebunie; p. ext. greșeală, abatere. 2. (înv. și pop.) Stricăciune, pierdere, pagubă; neplăcere. ♦ Loc. adv. Fără sminteală = în mod absolut, negreșit. ◊ Expr. A da (pe cineva) de sminteală = a face (pe cineva) de râs; a da de gol. — Sminti + suf. -eală.