smintire(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) SMINTÍRE,smintiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) sminti; sminteală, nebunie. – V. sminti.
smintire(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) smintíre (înv.) s. f., g.-d. art. smintírii; pl. smintíri
smintire(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) SMINTÍRE,smintiri, s. f. (Rar) Faptul de a (se) sminti; sminteală, nebunie. — V. sminti.