smidar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SMIDÁR, smidare, s. n. Loc cu smidă. –
Smidă +
suf. -ar.smidar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)smidár (
reg.)
s. n.,
pl. smidáresmidar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SMIDÁR, smidare, s. n. Loc cu smidă. —
Smidă +
suf. -
ar.