slujitor - explicat in DEX

slujitor (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. (Astăzi rar) Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (Înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. – Sluji + suf. -tor.

slujitor (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
slujitór s. m., pl. slujitóri

slujitor (Dicționaru limbii românești, 1939)
slujitór, -oáre s. Rar. Care slujește. S.m. Sec. 18. Ostaș cu leafă. Sec. 19. Dorobanț, jandarm, grănicer saŭ agent vamal, aĭ căror căpitanĭ se alegeaŭ de ispravnic dintre mazilĭ, postelniceĭ, neamurĭ și boierinașĭ (La 1830, s’a înființat în Moldova corpu slujitorilor, însărcinațĭ cu paza granițeĭ, cu poliția interioară și cu paza vămilor și poliția exterioară. Eĭ eraŭ pedeștrĭ și călărĭ). V. cordunaș și potecaș.

slujitor (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
slujitor m. 1. servitor; 2. od. călăraș, dorobanț: o ceată de slujitori.

slujitor (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SLUJITÓR, -OÁRE, slujitori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care slujește (pe cineva); servitor, slugă. 2. (înv.) Oștean în slujba domnului țării sau a unui boier. ♦ Reprezentant înarmat al stăpânirii; poteraș, jandarm. — Sluji + suf. -tor.