slujbă - explicat in DEX

slujbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
SLÚJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (Înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (Înv.) Serviciu făcut cuiva. II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din sl. služĩba.

slujbă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
slújbă s. f., g.-d. art. slújbei; pl. slújbe

slujbă (Dicționaru limbii românești, 1939)
slújbă f., pl. e (vsl. služĭba, bg. rus. služba). Serviciŭ, muncă împlinită: am sfirșit slujba pe ziŭa de azĭ. Funcțiune: a umbla după (a intra în, a pune în) slujbă. Serviciŭ, ramură administrativă (Vechĭ): slujba oĭerituluĭ. Serviciŭ divin: cînd se face slujba la biserică. Fam. Slujba-ĭ slujbă, și drujba-ĭ drujbă, una-ĭ serviciu, alta prietenia. – Dim. -uliță, -ușoară, pl. e.

slujbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
slujbă f. 1. funcțiune: l´a pus în slujbă; 2. serviciu: slujba armatei; 3. serviciu divin, liturghie: când se sfârși dumnezeiasca slujbă OD. [Slav. SLUJIBA, serviciu (profan sau religios)].

slujbă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
SLÚJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Activitate, îndeletnicire, muncă de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊ Expr. A fi (sau a se pune) în slujba cuiva (sau a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (înv.) A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (Pop.) Stagiu militar. 2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (înv.) Serviciu făcut cuiva. II. îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. — Din sl. služĭba.