slujbă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLÚJBĂ, slujbe, s. f. I. 1. Îndeletnicire de oarecare durată și limitată la un orar de lucru, pe care cineva o are ca angajat la o întreprindere de stat sau particulară și care este remunerată cu o anumită sumă de bani; serviciu, funcție, post. ◊
Expr. A fi (sau
a se pune)
în slujba cuiva (sau
a ceva) = a fi sau a se pune la dispoziția cuiva; a servi interesele cuiva sau a susține o anumită cauză. (
Înv.)
A-i fi cuiva de slujbă = a-i fi cuiva de folos. ♦ (
Pop.) Stagiu militar.
2. (Rar) Misiune, sarcină, însărcinare. ♦ (
Înv.) Serviciu făcut cuiva.
II. Îndeplinire solemnă de către preot a ritualurilor prevăzute în canoanele bisericești pentru anumite ocazii și sărbători; oficiere; serviciu religios, serviciu divin. – Din
sl. služĩba.