sluj (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SLUJ s. n. invar. (în
expr.)
A face (sau a
sta)
sluj =
a) (despre câini sau despre alte animale) a se ridica în două labe;
b) fig. (despre oameni) a avea o atitudine lingușitoare, slugarnică; a face cuiva temenele; a se ploconi, a se umili. – Din
pol. sluz'.sluj (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sluj interj. – Se folosește pentru a îndemna cîinele să stea în două labe.
Pol. služ (Tiktin).
sluj (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sluj s. n.sluj (Dicționaru limbii românești, 1939)sluj și (Munt. vest)
sluș (pol.
slysz, ascultă, stăĭ, orĭ rus. slúšaĭ, ascultă !) interj. adresată cînilor ca să stea în doŭă picĭoare.
A face sluj, a sta în doŭă picĭoare (cînele):
să facă sluș (CL. 1912, 8, 828).
sluj (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sluj n. în expresiunea
a face sluj, a sta în două picioare, vorbind de câini:
Samurache stetea sluj CAR. [Abstras din
slujì].
sluj (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SLUJ s. n. (în
expr.)
A face (sau
a sta)
sluj =
a) (despre câini sau despre alte animale) a se ridica în două labe;
b) fig. (despre oameni) a avea o atitudine lingușitoare, slugarnică; a face cuiva temenele; a se ploconi, a se umili. — Din
pol. sluz’.