șirag (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)ȘIRÁG, șiraguri, s. n. 1. Șir (
1). ◊
Loc. adv. În șirag = unul după altul. ♦ Grup de soldați așezați în linie de bătaie.
2. Mulțime de mărgele înșirate pe un fir pentru a fi purtate ca podoabă la gât. ♦ Mulțime de obiecte de același fel, înșirate ca mărgelele pe un fir (de sfoară sau pe o sârmă). [
Var.:
șireág s. n.] – Din
magh. sereg „mulțime, trupă” (cu unele sensuri după
șir).
Cf. pol. szereg.