sire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SÍRE s. m. Titlu cu care cineva se adresează unui cap încoronat (rege sau împărat). – Din
fr. sire.sire (Dicționar de neologisme, 1986)SÍRE s.m. Titlu cu care se adresează cineva împăraților și regilor. [< fr.
sire].
sire (Marele dicționar de neologisme, 2000)SÍRE s. m. titlu cu care cineva se adresează împăraților și regilor. (< fr.
sire)
sire (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)SIRE, JE N’AVAIS PAS BESOIN DE CETTE HYPOTHÈSE (
fr.)
sire, n-aveam nevoie de această ipoteză – Răspunsul lui Laplace la întrebarea lui Napoleon de ce n-a amintit de Dumnezeu în lucrarea sa „Mécanique céleste”.
sire (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!Síre s. m. voc.sire (Dicționaru limbii românești, 1939)*sire m. (fr.
sire, lat. pop.
*seior, d. nom. cl.
senior. V.
senior). Vorbă la voc. pin care te adresezi regilor și împăraților.
sire (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sire m. titlu dat regilor și împăraților (= fr.
sire).
sire (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SÍRE s. m. voc. Titlu cu care cineva se adresează unui rege sau împărat. — Din
fr. sire.