sincițiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINCÍȚIU, sinciții, s. n. Masă de protoplasmă care conține un mare număr de nuclee, provenită din fuziunea mai multor celule sau dintr-o multiplicare foarte activă a celulelor. – Din
fr. syncytium.sincițiu (Dicționar de neologisme, 1986)SINCÍȚIU s.n. (
Biol.) Țesut în care celulele formează o masă protoplasmatică bogată în nuclee. [< fr.
syncytium, cf. gr.
syn – cu,
kytos – celulă].
sincițiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)SINCÍȚIU s. n. masă citoplasmică cu mai multe nuclee. (< fr.
syncytium)
sincițiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sincíțiu [
țiu pron. țiu]
s. n.,
art. sincíțiul; pl. sincíții, art. sincíțiile (-ți-i-)sincițiu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SINCÍȚIU, sinciții, s. n. Masă de protoplasmă care conține un mare număr de nuclee, provenită din fuziunea mai multor celule sau dintr-o multiplicare foarte activă a celulelor. — Din
fr. syncytium.