sinchisi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SINCHISÍ, sinchisesc, vb. IV. (
Fam.; mai ales în construcții negative).
1. Refl. A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora.
2. Tranz. (Rar) A incomoda, a deranja, a tulbura. – Din
ngr. sinhízo.sinchisi (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)sinchisí (-sésc, -ít), vb. –
1. A supăra, a incomoda. –
2. (
Refl.) A se preocupa, a ține seama de. –
Var. înv. sinhisi. Mr. sinhisire. Ngr. συγχύζω, aorist σύγχυσα (Tiktin; Bogrea,
Dacor., I, 451; Gáldi 252). –
Der. sinchiseală, s. f. (preocupare).
sinchisi (Dicționar de argou al limbii române, 2007)sinchisi, sinchisesc v. r. (mai ales în construcții negative) a-i păsa cuiva de cineva sau de ceva; a nu rămâne indiferent
sinchisi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!sinchisí1 (a se ~) (a-i păsa) (
fam.)
vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se sinchisește; imperf. se sinchisea; conj. prez. să se sinchiseascăsinchisi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)sinchisí2 (a ~) (a incomoda) (
înv.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. sinchisésc, imperf. 3
sg. sinchiseá; conj. prez. 3
să sinchiseáscăsinchisi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SINCHISÍ, sinchisesc,
vb. IV. (Mai ales în construcții negative).
1. Refl. (
Fam.) A-i păsa cuiva de cineva sau de ceva, a lua în seamă ceva sau pe cineva; a nu rămâne indiferent; a se neliniști, a se îngrijora.
2. Tranz. (
înv.) A incomoda, a deranja, a tulbura. — Din
ngr. sinhízo.sinchisì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)sinchisì v. a-i păsa:
nu mă sinchisesc de gura lumii. [Gr. mod.].