simulacru (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. – Din
fr. simulacre, lat. simulacrum.simulacru (Dicționar de neologisme, 1986)SIMULÁCRU s.n. Imitație înșelătoare, aparență falsă; spoială. [< fr.
simulacre, cf. lat.
simulacrum – copie].
simulacru (Marele dicționar de neologisme, 2000)SIMULÁCRU s. n. aparență falsă, imitație înșelătoare. (< fr.
simulacre, lat.
simulacrum)
simulacru (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)simulácru (-la-cru) s. n.,
art. simulácrul; pl. simulácresimulacru (Dicționaru limbii românești, 1939)*simulácru n., pl.
e (lat.
simulacrum, d.
simulare, a simula). Imagine, viziune, fantazmă:
a vedea în vis vane simulacre. Aparență, spoĭală:
supt Cezar, nu maĭ era la Roma de cît un simulacru de republică. Imitatiune p. a înșela sau p. a da o ideĭe de realitate:
a face un simulacru de anchetă, de bătălie. V.
cîrcĭog.simulacru (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)simulacru n.
1. imagine, fantomă;
2. imitațiune:
simulacru de bătălie; 3. aparență deșartă:
simulacru de bunătate.simulacru (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)SIMULÁCRU, simulacre, s. n. Aparență înșelătoare; acțiune simulată; obiect care dă o falsă impresie a realității. — Din
fr. simulacre, lat. simulacrum.