simplocă (Dicționar de neologisme, 1986)SIMPLÓCĂ s.f. Procedeu retoric constând din reunirea anaforei cu epifora, astfel încât în mai multe fraze consecutive cuvântul de la început și, respectiv, cel de la sfârșit rămân aceleași. [< fr.
symploque, cf. gr.
symploke].
simplocă (Marele dicționar de neologisme, 2000)SIMPLÓCĂ s. f. figură de stil constând din reunirea anaforei cu epifora, astfel încât în mai multe fraze consecutive cuvântul de la început este același cu cel de la sfârșit. (< fr.
symploque, gr.
symploke)
simplocă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)símplocă s. f.,
g.-d. art. símplocii